Skip to main content

Locul I- Portret- Dincolo de Ceata (Sintia Radu)


Titlu: Dincolo de ceata

Lasa sa se inteleaga cum ca va fi un mare travaliu, autorul trebuind sa calatoreasca, nu-i asa, dincolo de ceata (pornind, banuiesc, de dincoace), trecand, evident, prin ceata, care e atat o metafora pentru viata complicata a lui Adrian Iovan cat si mediul natural in care a avut loc accidentul (double entendre de boeuf). Sigur, titlul e si tributar unui anumit fel de a da titluri semi-pretioase, initiatic-cabalice in limba romana, e plin grohotisul publicistic-cinematografic-muzical de "Dincolo de"-uri (de la Mircea Veroiu la Smiley la Gorun Manolescu).


E vorba despre accidentul aviatic in care a murit Adrian Iovan, dar incepe la inmormantare.

Au înconjurat un copac gros, pregătit să se sufoce de coroane, și au cotit spre miazănoapte
Cam asa e tot textul, cu tot felul de derapaje lirice si figuri de stil si marci care nu-si au locul. Intentia e clara, se doreste o chestie epopeic-jurnalistica, dar cu multa bunavointa pentru literatura. OK, asta poate functiona in teorie, dar nu cu pureci gen copaci sufocati de coroane si miazanoapte, ca nu e vorba aici de Toate Panzele Sus sau de un Mills&Boon.
S-a cântat și îngânat Deșteaptă-te, române!, iar, la final, o rafală de vânt rece a spulberat chiciura de pe ramuri și o pasăre neagră a tăiat cerul alb pe din două.
Strasnica rafala de vant si bine dresata pasare neagra pe cerul alb. Ma rog, probabil au fost mai multe pasari negre pe cerul alb, dar realul trebuie editat pentru a obtine imagini din astea de coperta de album aniversar Iris sau asa ceva. Pe de alta parte, toata compunerea cu chiciura si pasari nu era de fapt necesara. Dovedeste ce?
prieteni, dușmani și iluștri necunoscuţi...
De ce ilustri necunoscuti? De ce nu poate fi evitata genul asta de igrasie stilistica? Mirobolant, pur si simplu mirobolant.

În urmă a rămas durere, o pală albastră de elice pe un soclu și o femeie împietrită, ce murmura a incantaţie: „Te-ai dus tânăr, pilotule Iovan. Ca un erou ce ești”.
Asta nu stiu sigur daca s-a intamplat sau daca autorea a avut o criza brusca de Maia Morgenstern.

Adrian Iovan simțea că va muri. O simt toți cei ca el, care se înrolează în aviație, care se dedică unei meserii periculoase ce le șubrezește sănătatea și ce le curmă viața mai repede decât a celor din jur, uneori subit.

Se poate sa mori altfel decat subit, indiferent de cum mori? Deci Adrian Iovan a simtit ca va muri cand s-a inscris la scoala de pilotaj. Si a tot simtit pana chiar a murit. Pai daca zborul cu avionul e mai sigur ca mersul cu masina, ma intreb ce confrerie sinucigasa e in fiecare scoala de soferi. Dar ma gandesc ca autorea avea ceva numar fix de misticisme pe care sa-l bage-n text si treaba asta eliadesca cu predestinari si morti anuntate inca prinde la tot felul de habauci.

Primii ani din carieră și i-a petrecut în aviația utilitară. Acolo și-a făcut mâna, pilotând avioane de mici dimensiuni cu care stropea terenuri agricole de la altitudini foarte mici, împrietenindu-se cu țărani și fermieri.

Ma rog, daca altitudinile erau foarte mici, ma gandesc ca te poti si imprieteni cu oamenii de pe camp.

Bărbatul în uniformă după care doamnele de la birourile de îmbarcare suspinau când le trecea prin față, pilotul pentru care pasagerii își schimbau biletele doar ca să-l prindă la manșă, cel care îi întâmpina mereu la ușa avionului, cel care le zâmbea și făcea glume, cel cu care nu simțeau niciodată când decolează și când aterizează.

Fantezii Top Gun-iene despre barbati voinici care piloteaza si femeiustele-gasculite care tremura dupa ei. Tipul acela de narativa masculocentrica care intr-adevar merita premiata. Ii si falfaia frizura-n vant si se auzea Aerosmith in fundal?

În viaţa privată, Iovan se dedica soției sale, Valerica, o femeie discretă de care se îndrăgostise la prima vedere la 23 de ani, și fiicei lui Irina, fanul numărul unu al pachețelelor cu șnițele pe care i le făcea tata în zori.
Dar la cati oameni dadea pachetele cu snitele ca sa putem alege un fan numarul 1?


(Pozele n-au legatura cu textul in cazul asta, dar mai trebuie sparta monotonia.) 

...savura o glumă deocheată spusă între bărbați și discuțiile interminabile despre radare și frâne și admira zâmbetul dulce al femeilor care îi răspundeau avansurilor.
Cum admiri un zambet dulce? Ma gandesc ca vine la pachet cu savuratul glumei deocheate.
Decolarea se amânase din cauza unei defecțiuni, iar femeia avusese câteva minute să-i cerceteze uniforma bleumarin cu cămașă albă și epoleți, părul grizonat, ușor răsucit la vârfuri, zâmbetul calm și ochii jucăuși.
 Cam astea sunt limitele textului si ale autoarei. Nici nu-mi pot imagina un alt tip de par decat grizonat, nu din partea unuia care stia ca o sa moara.

Îi curgea sânge din picior și începuse să deslușească vaiete și figura doctorului cu ochi albaștri, speriați, care ieșise din avion.
Dar ochii sunt albastri, intelegeti, e o propozitie buna.

Multe mișcări pe care le făceau cu uşurință teferi acum le erau imposibil de executat.
Pai, da. Si?

Familia Iovan era hărțuită de paparazzi, iar jurnaliștii de scandal săpau în noroi.
 Cred ca premiul pentru portret se da de fapt pentru cea mai densa colmatare de clisee stilistice.

Și, strâns între bucăți de avion, cu capul pe bordul cu cadrane ce stătuseră în loc, zăcea Adrian Iovan, neclintit, cu mâna pe manșă. În jur, sânge și durere.
Ar trebui creat un soft care sa transforme automat genul asta de lamentare intr-un generic de Pro TV/Antena 1, circa inundatii. Sange si Durere pulsand pe ecran, in alb negru, dar literele sa fie mari si rosii. Si imaginea se dizolva intr-un copil care plange. Si observam, el e cu mana pe mansa, deci a fost un PILOT pana la capat, si-a indeplinit destinul, e tipul dupa care suspinau secretarele. Nici macar un vacar dintr-un roman de Danielle Steel n-ar fi asa consecvent.


În 2010, o veste zguduia lumea aviației.
 Ma rog, dupa 7 pagini de articol plin de metafore si imbarligaturi fara rost, era si nevoie de un energizant. Vestile > bombele.
iar corpul lui Iovan a ajuns în București la patru zile de la accident, în zori, cu o mașină din Alba Iulia, după un drum de circa cinci ore.
Asta e un detaliu pentru soferii care fac adesea traseul Bucuresti-Alba Iulia? Daca merita sau nu sa ai un cadavru cu tine?

De dimineață, curtea școlii era plină de mașini de televiziune, reporteri zgribuliți și aviatori revoltați pe sistem, cu dorință de răzbunare, sau înghițind în sec, încercând să deruleze împreună firul evenimentelor.
"Derulatul" asta al evenimentelor e foarte pe placul jurnalistilor romani. Si exista desigur un FIR, care la TV poate fi chiar un FIR pe mijlocul ecranului, cu numere pe el.

Marți, la o zi după ce un avion a căzut în Apuseni, un băiețel de șapte ani, cu ochi senini, a vrut să-și sune tatăl.
A, nu, nu e un final santajist emotional. Care te obliga cumva sa-ti placa textul chiar daca nu ti-a placut. Si cumva sa transferi ceva din eclerul emotional spre calitatea textului.

Oricum, profile psihologice ioc (marile destainuiri sunt din cartea Romanitei Iovan, o chestie de care nu m-as apropia nici cu un bat de-un metru) si din umplutura imaginatiei autoarei. Ea stie ca unul sau altul au "un singur gand in cap" si alte asemenea fundaturi argumentative.

Totusi, e remarcabil cate cuvinte de legatura a putut scrie pentru a putea conecta toate cliseele si metaforele si hiperbolele. Destule cat sa umple noua pagini.

Comments

Popular posts from this blog

Amestecate: MODELE de CURAJ. Greti, îngerul speranţei (portret), Noi aici suntem universali (Reportaj), Muzicant, om, civilizație (portret) + BLOGGING

Texte: https://pressone.ro/modele-de-curaj-greti-ingerul-sperantei/
http://casajurnalistului.ro/muzicant-om-civilizatie/

http://features.decatorevista.ro/noi-aici-suntem-universali


PressOne e ca un preot clujean mai citit, dar pe WordPress.
A fost un timp în care iadul a avut o replică pe pământ. Din întuneric, o tânără fată a înălțat spre cer un mănunchi de hârtii aprinse și a făcut lumină. Pentru totdeauna.
Îndrăzneala ei a născut una dintre cele mai frumoase povești din istoria umanității. Textul începe cu o supradoză de mic-burghez clujean lansându-și volumul de versuri în beci la Biblioteca Central-Universitară. Imaginarul e de afiș pentru spectacolul de Crăciun de la Teatrul Național sau de emisiune la Radio Cluj.

E vorba despre o tânără de o frumusețe nepământeană, delirul se amplifică. Astea cu înger/demon, nepământean etc. prind bine mai ales în Cluj, unde există o istorie de scris prost prețios cu tușe creștinopate.

Alfabetul Morse îl mijlocea pe cel al dreptății și al iubiri…

Premiul I - Reportaj - Ciori versus porumbei (DoR)

Anul ăsta s-au găsit și mai mulți bani pentru superscrieri, s-a găsit o sală, niște experți (mulțumim partenerului de ospitalitate) care să țină workshopuri perspiraționale și un băiat să pună muzică de pe laptop. Poate la anul Superscrieri va fuziona cu un street food fest și se vor da burritos în file de DoR.

Dinu Guzzu a sintetizat cu bun-simț situația de anul ăsta.



Oricum, premiul I Reportaj e luat de DoR pentru ceva fabulă ornitologică despre Timișoara. Deja DoR sunt un fel de clanul Cămătaru al scrierii jurnalistice quality. Iau cam tot și lasă puțin și altora să nu le iasă vorbe pe la nunți.

Text sursă: http://www.decatorevista.ro/ciori-versus-porumbei-dor-27/

Text de Andrada Fiscutean şi Sorina Vasile
Who dis jurnaliști independenți/formatori de opinie? Prima frază:

Toamna târziu, întotdeauna sosesc cu lăsarea întunericului. Mai întâi le auzi sunetul ca de vuvuzele răguşite. În centrul Timişoarei, de undeva din spatele Operei, ţâşnesc mii de puncte negre, care cresc tot mai mult…

Locul I- Reportaj- Colectiv (DOR)

S-au găsit și anul acesta niște bani și o sală de spectacole pentru câteva articole proaste. 
Ceva articol DOR despre Colectiv a luat premiul I, și din păcate deja îl știam, oamenii l-au promovat la momentul respectiv cu deschideri ridicole de tip de citit dintr-o răsuflare. Doare, dar trebuie citit și alte din astea.

http://features.decatorevista.ro/colectiv_dor22


Fiind DOR, e o lălăială long read presărată cu lupșenisme prețioase și goale, gen

Niciunul dintre aceste momente nu e ușor de retrăit. Sunt explicite, ca atunci când privești o rană deschisă cu un amestec de vinovăţie, curiozitate și fascinaţie. Cum e ăla și ce e ăla un moment explicit? Nicicum și nimic, dar livrează genul de alto scriitoricesc care presupune că scribul a transcens durerea/șocul/groaza PRIN SCRIS.

Spun că au scris textul pentru că o datorau arșilor și morților, ce gest! Hei, ai murit degeaba la 20 de ani în ceva speluncă, dar uite aici un text căt o licență despre cum îți filtrăm moartea într-o compunere în …