Cine dă tonul în trapul feminim (portret) - textul-sursă
Un articol absolut potrivit pentru galeria textelor de tip Ceva/cineva dă tonul în ceva, alături de modă, amărăciunea lui Dumitru Dragomir, browsere, Tuborg, soția supusă. Apoi, e un text despre muzică, deci iată și un joc de cuvinte demn de Crea-TIV, cusătoria veselă din Beiuș.
Textul e despre muzica trap produsă de femei, și DOR setează așteptări atât de joase încât textul nu o poate lua decât în sus:
„O femeie n-ar trebui să se poarte așa”, cred că mi-am zis. Să înjure, să bea, să se acopere cu tatuaje. Era un gând impregnat cu propriile prejudecăți despre cum ar trebui sau nu să fie, să transmită și să arate azi o femeie în muzică, cu cel puțin mii de oameni care pot să vadă în ea un model.
DOR sunt obsedați de procesul de cunoaștere/vindecare al autorului care scrie 5000 de cuvinte, așa că dacă pornești de la ideea că personajele textului tău nu sunt cum trebuie, evident că până la final îți depășești prejudecățile prin splendid long-form și publicul cotizant răsuflă ușurat. Cu toții ne-am cutremurat citind lindic într-un text DOR, dar e complet justificat, dragă cititor. Uf!
Researchul e sfânt la DOR, așa că ni se desface trapul să îl înțelegem și noi:
Au păstrat din trapul american mai ales forma: instrumentale mai aerisite decât rapul (mai multe tobe, nu doar bas), videoclipuri low budget, versuri minimaliste, mai simple și pe subiecte mai puțin serioase decât politica și viața de cartier: despre droguri și bani (Numere), despre lovele și femei (FS), despre Adidas, Nike, Vans și Prada (Adidașii), despre faimă pe ritm de manele (Dubai).
Minimalist aici nu știm ce înseamnă, de fapt minimalism și postmodern sunt în superscrieri ce era mirobolant pe vremuri pentru liceeni fără gânduri de mers la facultate - un cuvant-zacuscă pentru când nu știm ce să spunem în 10-20 de cuvinte. În plus, să fi fost o mămăruță pe salata de supergreens a editorului în ședința de redacție când au decis să folosească lovele. Și ce frumos răspuns e pe ritm de pentru cine dă tonul. Peisaje sonore demne de scena Neumarkt de la Waha.
femei care înjură pe beat, femei care le numesc pe altele „târfe” și care își amenință haterii cu arme. Nu sunt artistele pe care le vezi de obicei la televizor, în concerte, în reclame sau la Eurovision.
Ne putem baza oricând pe DOR să facă două tumbe când li se arată butaforie din asta digitală de copii cool. În 2022 așteptăm un text cu titlul Istoria SFĂȘIETOARE a blugilor tăiați în genunchi sau ceva hagiografie a hanoracului FILA.
Vreau să fie limpede: cele patru nu sunt o gașcă.
Există ceva atât de fundamental șod în a DECLARA RĂSPICAT că ele nu sunt o gașcă, îmi și imaginez departamentul legal DOR făcând mare tărăboi pe tema asta. Nu ne putem asuma riscuri!
La școală și în liceu s-a simțit mereu îngrădită și văzută ca o ciudată, ca atunci când pentru o petrecere de Halloween a vopsit double deckere pe pereții clasei, deși profesoara nu era de acord.
Ce-a ajuns și remakeul Liceenii Rock&Roll. Îmi și imaginez jurnaliștii DOR întrebând ai o întâmplare din adolescență de preferință care ar demonstra cuminte dar uwu exact ceea ce noi vrem să demonstrăm în acest portret? Prioritizâm chestii cu profesori sau vecini neînțelegători.
Un șarpe i se încolăcește pe piept și o tarantulă neagră i se plimbă prin păr. Înainte de asta, o măicuță o înjunghie în dreptul inimii și ea pare că-și dă ultima suflare într-o cadă, îmbrăcată în dantelă, ținând buzele întredeschise.
DOR sunt efectiv oamenii care îți povestesc un clip muzical ca pe-o întâmplare.
Deci e superb cum DOR înghit toate vrăjelile de neam prost din trap și le prezintă ca pe vaccinul anti-COVID care te și întinerește:
Iadul despre care cântă l-a văzut ca pe o adunătură de proscriși, iar pe ea, cineva care îi reprezintă. „Asta am vrut să zic prin «Iadul mi se închină»: Toți oamenii care s-au simțit neînțeleși o să se simtă liberi datorită a ceea ce fac eu.”
Trapul ei înseamnă toate muzicile care au influențat-o și chiar o să le auzi în piesele ei: punk, rock, reggae, heavy metal, new metal, jazz, musical. Uneori aceeași piesă poate să înceapă cu o voce jucăușă și să continue cu P0lly strigând din gât tot refrenul.
Repede, transcrie tot în superscriere până nu ne vine mintea la cap că publicăm și cerem bani la lume să citească blog de rocker de a opta pe geocities in 2006. Începe cu o voce jucăușă și apoi strigă! Din gât!
La școală, unde lumea era împărțită între fetele populare, gangsterii care fumau, copiii care luau 10 și cei care vorbeau despre sex
Degetele alea care au tastat gangsterii care f u m a u și cei care vorbeau despre sex nu au devenit sentiente, s-au desprins de mâini și s-au apucat să dezinstaleze tot din redacție să nu mai trebuiască să citim așa ceva? Deci device-ul ăsta în care ne uităm la lume din ceva cavitate naivă și absolut orice tâmpenie de clasa a opta e wow și edgy e foarte obosit. Dacă le arăți ăstora din DOR o pereche de Doc Martens cu noroi pe talpă pușcă toți și împroașcă zer de mascotă Emag pe pereți.
Videoclipul e un colaj de înregistrări editate cu filtre retro, care dau impresia de autenticitate și de viață așa cum se derulează: ziua Bruja se plimbă în oraș într-o salopetă roz, iar noaptea e într-un apartament cu pisica ei, îmbrăcată într-un kimono și înconjurată de luminițe.
Clipul o fi cum o fi, dar servilismul cu care DOR îl povestește dă așa o impresie de autenticitate că merită un premiu doar pentru asta.
Oamenii au aplaudat-o pe Brașov, au făcut mosh pit cu ea, au îmbrățișat-o și i-au cântat versurile. A ținut în mână o sticlă de Jäger pentru că vrea să dea publicului ceva și le-a turnat alcool în gură celor de lângă scenă.
Așa e tot textul, DOR mirându-se la orice giumbușluc de om tânăr, fără niciun fel de comentariu sau observație sau doamne ferește critică. Înghițim flow, feed, story, mood și iese superscriere.
Văd că au lucrat 5 oameni la minunea asta de text, eu am crezut că a scris-o un elev de a noua adus în internship gratis.
Copiii Soarelui - textul sursă
Eram reporter la ziarul Libertatea, job pe care aproape orice jurnalist tânăr și l-ar fi dorit. Cu toate astea, eram nefericită. Eram mereu pe grabă, alergam în toate direcțiile, mă comparam constant cu toată lumea și mi se părea că toți scriu mai mult și mai bine decât mine.
Motivația oricărei superscrieri e fragilitatea și incertitudinile unui creativ proptit în fața unei tastaturi de MacBook Air.
Pentru ca oamenii de la Dumbrava de Sus să decidă dacă ne primesc să le documentăm viața, am petrecut încă o săptămână alături de ei. Am plivit morcovi, am cules trandafiri de dulceață, am spălat vase, am ales triticală – o cereală de bază în bucătăria de aici –, și am meditat cel puțin o dată pe zi lângă chivot.
Superscrierea nu se produce la calculator, se produce pe câmpuri, la rugăciune, la amestecat în oală. Nimic nu se compară cu orășeni creativi care au impresia că li se întâmplă lucruri providențiale în rural.
Trecem printr-o pădure de pini, pe unde uneori te mai întâlnești cu mistrețul, și Damia atinge un ienupăr din care îmi spune că se face gin. E unul dintre multele lucruri pe care le-a învățat aici, pe lângă rețete de siropuri, dulcețuri, țuică, apă florală sau roșii deshidratate. Sică se oprește să taie cu un fierăstrău niște crengi de alun, pe care le pune araci la roșii și la fasole.
Delir plafarcore impecabil pentru cititorii S9, care cu un picior sunt la expoziția despre punkul oltenesc, cu un picior sunt într-un commune bobo producător de magiun.
Până de curând, nimic din toate astea nu făcea parte din viața Damiei, o tânără cu ten măsliniu, ochi verzi și trăsături frumoase.
Adevărul e că dacă ai ten măsliniu sau ochi verzi sau trăsături frumoase, S9 te va găsi pentru un portret long-form. Dacă nu e tabără de meditație prin munți, e comunitate de artiști digitali sau bucătari inovativi.
„Căutam un lucru care să mă echilibreze, să mă liniștească, pentru că nu-mi era deloc bine”, mi-a povestit într-o zi, sub un păr din curtea centrului de meditație.
Pomii fructiferi scot citatul de impact din om, și orice jurnalist S9 știe detecta pomi fructiferi și îndruma subiectul să stea sub pom.
Când ieșea cu prietenii, nu mai fuma iarbă și simțea că îi e din ce în ce mai greu să se distreze, deși se cunoșteau din copilărie.
Absolut orice e o miză dacă e spus de cineva cu ten măsliniu și/sau trăsături frumoase. Narcisismele astea de bucureștean în vanși crăpați scot superscrieri pe bandă.
Comments
Post a Comment