Premiul I - Reportaj - Ciori versus porumbei (DoR)

Anul ăsta s-au găsit și mai mulți bani pentru superscrieri, s-a găsit o sală, niște experți (mulțumim partenerului de ospitalitate) care să țină workshopuri perspiraționale și un băiat să pună muzică de pe laptop. Poate la anul Superscrieri va fuziona cu un street food fest și se vor da burritos în file de DoR.

Dinu Guzzu a sintetizat cu bun-simț situația de anul ăsta.

Oricum, premiul I Reportaj e luat de DoR pentru ceva fabulă ornitologică despre Timișoara. Deja DoR sunt un fel de clanul Cămătaru al scrierii jurnalistice quality. Iau cam tot și lasă puțin și altora să nu le iasă vorbe pe la nunți.

Text sursă: http://www.decatorevista.ro/ciori-versus-porumbei-dor-27/

Text de Andrada Fiscutean şi Sorina Vasile

Who dis jurnaliști independenți/formatori de opinie? Prima frază:

Toamna târziu, întotdeauna sosesc cu lăsarea întunericului. Mai întâi le auzi sunetul ca de vuvuzele răguşite. În centrul Timişoarei, de undeva din spatele Operei, ţâşnesc mii de puncte negre, care cresc tot mai mult, zboară în vârtejuri şi întunecă cerul.

Ah, ok. Imaginarul ăsta era obosit încă de pe vremea blogului Mintea de Ceai, dar e îndeajuns pentru marele premiu si delir cu hashtag. Mai bine copiau un paragraf dintr-un roman YA oarecare de la Herg Benet și suna mai rezonabil.

Dimineaţa, după ce ciorile pleacă, sosesc stăpânii de peste zi, porumbeii. Sunt creaturi gingaşe, care se strâng ghem în faţa Operei, unde adulţii şi copiii fac poze şi le aruncă arpacaş, seminţe, pâine şi cartofi prăjiţi. Sunt puţini cei care rezistă să nu se oprească şi să admire spectacolul. 

Sună ca o carte de biologie de a patra. Ceea ce în sine nu e rău, dar oare superscriitorul a fost conștient de vieux jeu-ul ăsta sau a avut impresia că a ghicit o chestie așa naiv-retro dar controlată din condei și din stil? Oricum, nu știu cum/de ce porumbeii sunt în sine spectaculoși și ce aduc nou.

Articolul ăsta poate rivaliza cu Să fie lumină! pentru premiul Așa, si? al anului (omg voi știați că iehoviștii se poartă ca niște iehoviști, și nu de ieri de azi, ci de când sunt ei iehoviști, am și murit. Donați dând click lângă poza sobru-black-and-white a autorului).

Ciorile miros a mort și produc murdărie, în timp ce porumbeii asistă protestele democratice, amuză copiii și turiștii străini. Anticipez niște trase-de-păr analogii, dar să vedem. Până atunci, să vedem cum superscriitorii desfac subiectul, anume faptul că păsările trebuiesc controlate pentru ca Timișoara să fie mai dezirabilă/gentrificabilă pentru 2021. Ioi tu, parcă e un reportaj NPR din ăla fain despre Trump și sensibilități rurale/scindări ideologice.

Speciile kamikaze cel mai des întâlnite sunt graurul, porumbelul şi, desigur, cioara.

Articolul ăsta poate fi reîmpachetat ca lecție despre Păsările României, mai iese un ban cinstit. ...desigur, cioara ăsta mă sperie, tare mă tem că cioara va fi proxy pentru ceva argument quirky împotriva modernizării etc.

   Ciorile îl enervează tot mai tare de vreo patru-cinci ani şi, la cât de multe sunt prin oraş, spune că se simte ca-n mijlocul naturii, „ca-ntr-un documentar de la… Naţional Geografic”. „Ale dracu’ ciori”, bombăne şi adaugă că aşteaptă soluţia de la primărie.

Dar ce culoare locală corect surprinsă de corifeul aflat la fața locului, autentic 10/10, parcă e din ceva articol ecumenic-zen de pe PressOne despre programatori pocăiți cu 7-8 copii mutați în ceva cătun în Bistrița.

„Păsările râd de noi”, ne-a spus şi biologul Călin Fiat, şef la Salubrizare. E unul dintre experţii desemnaţi de primărie să lupte cu ciorile. Celălalt e Adrian Bere-Semeredi, director executiv la Direcţia de Mediu a Municipiului Timişoara. Lucrează împreună de aproape 20 de ani. Bere a studiat medicina veterinară. E scund, ras în cap şi se îmbracă la costum. Fiat preferă cămăşile în carouri şi e înalt, cărunt, cu ochi albaştri.

Ce utile-s personajele astea un pic câș și descrise frust-ludic. Traducerea articolului ar merge lejer în New Yorker, simți că ești cu omul ăla acolo lângă tine, știi ce-ți zic, hai să-l sunăm pe EDITOR să-i citim. Mă rog, dacă vreo cioară îi ciugulește ochii tipului, atunci a meritat să citesc și detaliile astea penibile.

Imaginea negativă a ciorii este întipărită adânc în cultură. Iniţial, ar fi fost o pasăre albă, dar zeiţa greacă a înţelepciunii, Atena, a pedepsit-o şi i-a schimbat culoarea în negru, pentru că aducea veşti proaste. La noi, mereu agricultorii au asociat-o cu foametea. O vorbă din popor spune: „Cât trece cioara peste gard, copilul flămânzeşte”.

Întipărită adânc. Ireproșabil, merge textul lejer și pe referate.ro. Există apetență pentru limba de lemn dacă e în paragrafe frumi în reviste pe abonament și e asumat, e ca un scaun tare și incomod dintr-o cafenea-galerie cu estetică de sanatoriu francez de anii 50.

Și ce mișto e și chiștocul ăsta cu La noi, așa patriarhal wink wink. Dacă era o cratimă între mereu și agricultorii, propoziția ar fi fost colosală. Bine că dăm și cu vorba din popor, doar DoR/Scena9/CasaJ au așa o fascinație pentru poporul simplu, dă-i cu otherness safari în feature să vină donațiile.

În istorie sunt exemple în care ciorile au profitat de moartea omului.

Or să prindă trafic și de pe Metalfan, dar măcar puneți niște coperți de album să ne veselim. Oricum, am impresia că tot referatul ăsta despre istoria ciorii în folclor va INFORMA O MIZĂ NARATIVĂ MAI ÎNCOLO, STAI NUMA SĂ VEZI.

În timpul epidemiei de ciumă, doctorii care examinau pacienţii grav bolnavi erau îmbrăcaţi într-un costum de protecţie. Aveau şi o mască ce se prelungea cu un cioc. În vârful lui puneau condimente şi ierburi, crezând că acestea vor filtra aerul şi îi vor proteja. De fapt, nu aveau niciun efect.

DoR nu se teme de adevăruri dure, incomode. Jurnalism esențial în epoca fake news.

Hopa, au găsit și omul de știință magic care poate comunica cu ciorile. Repede la tastatură să scriem descrierea de personaj, nu vărsa latte-ul:

Casa lui Stănescu e încălzită de şemineu. Biroul e decorat cu schelete şi fosile, iar la uşă stă sprijinit de perete un telescop. Stănescu poartă hanorac gri şi vorbeşte rar, cu accent nemţesc. Are 74 de ani şi se foloseşte de tehnologie ca să-şi facă meseria cât poate de bine: pilotează drone şi are aparat foto profesional.

Continuă partea de nostalgie Teleenciclopedia, încă nu e clar ce e dincolo de disperarea asta tocilar-cool pentru a înșirui, ca un personaj din Wes Anderson, informații din botanică și/sau zoologie:

Cioara de semănătură măsoară 40–50 de centimetri de la cioc la coadă şi are cam 400 de grame. Face trei până la cinci ouă pe an, din care ies pui pe la sfârşitul lui februarie sau începutul lui martie. În sălbăticie, are o durată de viaţă de 15 până la 20 de ani. 

Poate o să aflăm că vreo cioară longevivă a schimbat nu știu câți primari timișoreni și a văzut Cargo în concert cu vechea formație?

Numele lor ştiinţific, Columba livia, are poezie şi prestanţă. Dar comportamentul lor nu e deloc feeric, crede o arhitectă care s-a ocupat de reabilitarea multor clădiri din piaţă. 

Nici de feeric nu ne vindecăm nicicum, tare mă tem că ne paște un elucubrant/mirobolant. Și cum poate fi un comportament feeric de fapt? Dar oricum, e bine că e plină țara de editori seniori și vizionari pe content premium și mentori TEDopați, toți ar avea loc mâine la Vox.

A păţit-o şi Marius Chiriţă, un fizician de la Universitatea de Vest, care cercetează nanoparticule pentru aplicaţii medicale. Are ochelari, poartă şapcă în carouri, pantaloni roşii şi şireturi asortate. 

Poate o fi un ex-astrofizician din superscrierea de acum câțiva ani. Oricum, descrierea de hipster curge cel mai bine din penița DoR. Șapca în carouri și șireturile asortate se vor dovedi capitale mai încolo în lupta cu porumbeii.

E fizician, ştie că rahatul e coroziv

De pus pe tricou.

Poartă blugi, ochelari şi un tricou negru cu un amfipod, animal marin care se hrăneşte cu organisme moarte. Marile lui pasiuni sunt racii şi fotografia. Când vorbeşte, îşi trece mâna prin părul roşcat şi scurt.

Articolul e de fapt un listicle scăpat de sub control despre cei mai dezirabili ornitologi amatori timișoreni. Blugi versus pantaloni roșii versus hanorac, greu de spus. Depinde care-i capabil să disciplineze ciorile și porumbeii, fâlfâlsexualul e noua identitate de îmbrățișat pentru bărbatul român.

Mai în serios, ar fi ceva elegant cât de cât dacă jurnaliștii români independenți nu ar urma orbește ceva how to write a feature găsit prin măruntaiele vreunui curs de creative writing din US.

 Dar, ca de fiecare dată, adaugă el, românii nu apreciază inteligenţa. 

Niște sălbatici, dom'le. Oare ce părere are despre manelele pentru intelectuali?

Mizele au crescut simțitor, a apărut o pictoriță care îngrijește porumbei:

Silvia are 33 de ani şi ne traduce din cinci limbi străine. A absolvit Facultatea de Arte şi pictează porumbei pe pânze mari, în stilul portretelor renascentiste. Prin oraş, poartă geacă de piele şi ochelari de soare model aviator. 

Oare poate deraia articolul în descrieri de personaje și mai anoste/inutile?

De cabinetul de aici se ocupă veterinarul Mihăiţă Afrenie, singurul specialist plătit de primărie. Are în jur de 40 de ani, poartă ochelari şi îmbracă blugi şi pulovere închise la culoare. N-a fost visul vieţii lui să fie doctor de animale. Acum 15–20 de ani, umbla cu chitara prin Europa apoi, pentru o scurtă perioadă, a fost jurnalist. A renunţat din „pragmatism”. 

Cam așa.

În noiembrie 2014, a sărit în apă împreună cu şeful Direcţiei de Mediu, Adrian Bere-Semeredi, ca să salveze o zebră evadată. S-au chinuit, dar nu au reuşit. 

Cerule, un fapt divers. Nu știu exact cum se poate rezista până la capăt, precedentele 300-400 de cuvinte au fost citate din anoști care întocmesc hârtii la primărie.

Aluţa poartă cercei cu bufniţe, pe care şi i-a făcut singură din piele şi fimo. Tocmai a împlinit 29 de ani. Îşi ţine părul şaten prins la spate, iar culoarea lui îi scoate în evidenţă ochii verzi. În timpul săptămânii, lucrează la o firmă de IT. E mulţumită că şi-a găsit totuşi ceva, pentru că Facultatea de Biologie nu e renumită pentru oportunităţile de pe piaţa muncii. 

Ca mai toate superscrierile, și cea de față e un inventar de oameni cool și edgy care au ceva banal de spus despre tema articolului.

Am cunoscut-o pe H în Papillon, un pub cu istorie în lumea underground a Timişoarei, frecventat des de artişti şi de oameni care ies din tipare.

Nici de asta cu ieșit din tipare nu scăpăm, e un fel de monstru sacru al scenei sau mâna criminală. Sau poate oamenii ăștia chiar locuiesc în tipare, or fi chiriile mai OK, tiparele sunt mai aproape de centru. Știți cum e.

În afară de oameni, „doar trei specii îşi confecţionează singure unelte în lumea asta: elefanţii, cimpanzeii şi ciorile”, susţine biologul Alexander Taylor de la Universitatea Auckland din Noua Zeelandă. 

OK, așa o fi, dar ăsta cu ce-i îmbrăcat?

S-a terminat cumva superscrierea asta. Am aflat că în Timișoara sunt câțiva oameni pasionați de porumbei/ciori și acuma știm și cum se îmbracă să-i putem găsi la aprozar. Un text cam degeaba despre o non-situație proptit în niște oameni care s-au trezit cu jurnaliști quality pe cap să-i întrebe unde pe Wikipedia să citească despre porumbei/ciori.